Institutul Confucius ULIM își deschide ușile pentru studenții din sudul Republicii Moldova.

O delegație a Institutului CONFUCIUS ULIM, condusă de directorul acestuia, dl Wang Yifeng, a vizitat Universitatea de Stat „B. P. Hașdeu” din Cahul și Universitatea de Stat din Comrat. Delegația a avut întrevederi cu conducerile celor două instituții de învățământ superior din sudul R. Moldova. Discuțiile s-au axat pe necesitatea organizării, în timp proxim, a cursurilor de limba și cultura chineză pentru tinerii din regiune, care vor fi predate de lectori-voluntari ai Institutului CONFUCIUS ULIM, în cadrul universităților respective. Întâlnirile au beneficiat și de prezența dlui Vladimir Chirinciuc, ex-vicerector ULIM pentru relații internaționale.

Untitled-1

Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din orașul Cahul a fost fondată în anul 1999 și are ca scop pregătirea şi asigurarea localităţilor din sudul republicii cu cadre de înaltă calificare. Universitatea are trei facultăţi: Facultatea de Filologie şi Istorie; Facultatea de Drept şi Administraţie Publică şi Facultatea de Economie, Inginerie și Științe Aplicate. În incinta universității activează și diferite centre, cum ar fi Centrul Francez de Resurse Şcolare şi Universitare, Centrul Englez de Resurse, Centrul de Documentare ONU, ce asigură promovarea valorilor europene prin factorul lingvistic şi altele.  La moment, la Universitatea „Bogdan Petriceicu Hașdeu” studiază 2146 studenţi. Dl Andrei Popa, rectorul Universității ”B.P. Hașdeu”, a promis acordarea sprijinului necesar pentru realizarea acestui proiect, în vederea bunei organizări a lecțiilor în orașul Cahul și în localitățile învecinate.

Cu rectorul si profesorii universitatii din Cahul

Universitatea de Stat din Comrat, situată în autonomia Găgăuză, a fost fondată la 11 februarie 1991 și în curând va împlini 27 de ani. Primul rector a acestei universități a fost marele scriitor Dionis Tanasoglu. La moment, universitatea are patru facultăți: Facultatea de cultură națională, Facultatea de economie, Facultate juridică și Facultatea de tehnologie agricolă. De asemenea, în cadrul universității activează 8 centre de studii lingvistice, deschise cu sprijinul ambasadelor.  La universitatea din Comrat fac studii în jur de 1900 studenți. Dl Zaharia Serghei, rectorul de la Universitatea de Stat din Comrat, și-a exprimat speranța că, în curând, în incinta instituției în cauză, va fi inaugurat un nou centru lingvistic, creat cu ajutorul CONFUCIUS ULIM, care va oferi oportunități studenților și elevilor din Gagauzia de a învăța limba și cultura chineză.

Cu rectorul si prorectorul Comrat

În cursul lunii ianuarie, la instituțiile de învățământ superior din Cahul și Comrat, vor fi organizate grupe de studenți, dornici să studieze limba Țării Masrelui Zid. Cursurile vor fi gratuite pentru copii și adulți. (Pentru înscriere și informație suplimentară vă rugăm să accesați http://www.usch.md/inscrierea-la-cursuri-gratuite-de-limba-chineza/, http://kdu.md/ru/8-novosti/1029-obv12018.html)

La momentul actual, în cadrul  universității din Bălți și a unei instituții preuniversitare din Ungheni, cursurile organizate de Institutului CONFUCIUS ULIM se desfășoară cu succes. Pas cu pas, Institutul CONFUCIUS ULIM își atinge obiectivul de a răspândi limba și cultura chineză, pe tot teritoriul R. Moldova, pentru a dezvolta capacitatea înțelegerii reciproce între popoarele țărilor noastre.

Conducerea Institutului CONFUCIUS ULIM exprimă sincere mulțumiri dlui Vladimir Chirinciuc pentru participarea la întrevederile cu conducătorii celor două universități, în ultima sa zi în funcția de vicerector al ULIM. De asemenea, și pentru toată munca și sprijinul acordat Institutului CONFUCIUS ULIM.